Ce simt acum?.… nimic nu a fost asa cum credeam. Am avut intr-o clipa nevoie ca cineva sa fie alaturi de mine si s-a dovedit ca nu poate fi asa,..s-a dovedit ca de fapt fiecare este pentru el,.. fiecare om are egoismul lui,...fiecare te paseaza daca are altceva de facut, sau daca nu are chef macar sa stea putin de vorba...ma intreb atunci unde este prietenia, unde este altruismul, unde este bunatatea...In fond, nu exista decat un...la revedere, atunci cand nu poti sau nu vrei sa faci ceva pentru un om......astazi as fi avut nevoie de ajutorul unui prieten… n-am gasit pe cineva care sa-mi fie alaturi, n-am gasit decat o persoana care se pretindea a fi alaturi de mine, dar care de fapt era mult prea departe pentru a intelege ca imi doream macar o vorba buna...era odata langa mine si chiar am avut impresia ca imi era prieten, ca ma poate ajuta sa trec mai departe, sa ajung mai presus decat dezamagirea mea...nu a fost asa, nu s-a intamplat... Pur si simplu a disparut. N-a inteles ca aveam nevoie de cineva alaturi de mine, de cineva care sa ma ridice de unde cazusem...din dezamagirea care ma cuprinsese...oare de ce?..de ce am crezut ca ma pot baza pe cineva, de ce am crezut ca, intr-adevar poate fi cineva langa mine... Iluzii… idealuri…cu totii am cunoscut dezamagirea, cu totii am vazut cum meritele nu ne sunt recunoscute,... ne-a durut, pe mine ma doare si acum, mai ales ca cel in care aveam incredere nu a stiut decat sa spuna „la revedere“...oare as mai putea crede ca mai pot avea un prieten langa mine sau ar trebui sa spun tot timpul... „la revedere“?
... Imi doresc liniste, o liniste atat de adanca incat s-ar putea identifica uneori cu moartea, un spatiu numai al nostru in care sa visam pana innebunim, un sfarsit mai frumos decat toata aceasta viata in care ne-am zbatut pentru a fi iubiti, pentru a cunoaste o clipa de fericire!......Dar tu? Tu...stii???....Regretele sunt tarzii, anii au trecut, singuratatea te inraieste intr-un fel… Incerci sa aduni ce mai poti de pe marginea drumului: umbra unei flori, praful stelelor, stralucirea razelor, feeria noptii, parfumul din iarba cruda… Si, asa, incerci sa mergi mai departe, cu toata povara pe care o duci cu tine, cu povara iubirii pe care nu ai cui s-o oferi, cu toata durerea sentimentelor netraite, cu tot focul care arde in tine si pe care nu-l poti stinge, cu toata pasiunea inchisa intr-o colivie...drumul acesta e lung, atat de lung, mi se pare ca nu se mai termina. Ma tot uit in zare sa vad un sfarsit, dar el serpuieste in continuare, nimic nu se schimba. Am obosit…as vrea sa ma asez intr-o poiana cu iarba verde, sa ma intind printre flori, sa uit ca am trait vreodata!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu